Sunt Mihaela Alexandru și am creat conceptul „Biologia emoțiilor” pentru că îmi doresc din suflet să văd cât mai mulți oameni sănătoși, plini de viață și fericire, dar și oameni tot mai conștienți de lumea lor interioară — de gândurile și emoțiile lor — trăind cu adevărat fiecare clipă.
Cursuri
PARTICIPĂ LA CURSURILE MELE
Cursul de bază Biologia emoțiilor – Cele cinci legi biologice ale naturii
19-20 septembrie 2025
Modul special – Sistemul digestiv
Va fi programat în lunile următoare
Modul special – Inima și sistemul circulator
Luni - marți (16-17 octombrie 2023)
Modul special – Sistemul endocrin & Biologia Emoțiilor
Sâmbătă, 19 iulie 2025
Ce spun participanţii la cursuri
“Mi-a plăcut ce am obținut”
informaţii foarte utile, pe care abia aştept să le pun în practică şi am conștientizat lucruri cărora nu le dădeam importanță.
Sorina, Galaţi
“Mi-au plăcut informațiile!”
Mă bucur foarte mult că am putut participa la acest curs. Informațiile primite sunt neprețuite pentru că mi-au dat putere. Puterea de a-mi lua sănătatea în propriile-mi mâini. Sănătatea mea și a familiei mele. Am întțeles că organismul trebuie tratat în legatura cu emoțiile traite. Comunicarea cu trainer-ul a fost foarte bună!
Elena, Galaţi
Articole recente
CITEȘTE ULTIMELE ARTICOLE
Realitate sau iluzie?
Realitate sau iluzie? De ce corpul reacționează fără să fii în pericol? Doamne, atâtea știe omul și parcă în anumite situații nu știe nimic… La asta mă gândeam eu la începutul verii, când tremuram ca frunza așteptând să intru la medicul stomatolog. Rațional știam că nu mă taie nimeni bucățele, că nu o să fiu torturată, omorâtă și aruncată la groapa comună, dar corpul meu nici nu voia să audă de toate argumentele logice cu care încercam eu să îl „combin”. Și vorba aia, încă nici nu văzusem medicul, [...]
Kilograme sus – jos
Kilograme sus - jos De-a lungul timpului trecem prin provocări de toate felurile. Prin perioade de introspecție. Prin perioade în care simțim că avem răspunsuri la toate întrebările, după care parcă nimic nu mai [...]
Notă importantă:
Conținutul acestui site are scop educativ și de autoexplorare. Informațiile prezentate nu înlocuiesc consultația, diagnosticul sau tratamentul medical sau psihologic. Recomandăm consultul unui specialist autorizat în cazul oricărei afecțiuni de sănătate.