Prima zi în Zakynthos

În vara aceasta am fost pentru prima dată în Zakynthos. Chiar în prima zi, o prietenă mi-a povestit:

– De câte ori vin aici, începe să mă mănânce pielea. Mă ține pe toată perioada șederii, mai ales pe mâini și pe picioare. Cel mai tare mă mănâncă partea din față a gambelor, între genunchi și glezne. Mă scarpin încontinuu.

– Apare ceva pe piele?

– Nu. Când începe mâncărimea, pielea arată absolut normal. Se înroșește abia după ce mă scarpin. Anul acesta s-a întâmplat ceva și mai interesant: a început să mă mănânce încă din România, cu câteva zile înainte de plecare.

Ce ar putea spune medicina

Mâncărimea apărută în timpul unei vacanțe la mare poate avea explicații medicale diferite:

  • uscarea sau iritarea pielii,
  • reacții la produse cosmetice,
  • dermatită de contact,
  • fotosensibilitate,
  • reacții provocate de căldură ori de transpirație și
  • diverse forme de prurit asociate contactului cu apa.

Aceste posibilități nu sunt însă echivalente și nu se manifestă toate fără leziuni.

Dermatita de contact și erupția produsă de organisme marine, de exemplu, sunt însoțite de regulă de modificări cutanate.

Pruritul acvagen se caracterizează prin mâncărime fără leziuni primare, dar apare în legătură cu expunerea la apă.

În acest caz nu fusese făcută nicio investigație medicală, deoarece manifestarea dispărea după întoarcerea acasă. Prin urmare, nu se poate stabili retrospectiv o cauză și nici exclude o posibilă explicație somatică.

Totuși, faptul că în anul respectiv mâncărimea începuse înaintea plecării arăta că apa mării, sarea, nisipul și ceilalți factori specifici locului nu puteau explica singuri debutul acelui episod.

Mâncărimea poate apărea fără leziuni vizibile

Absența unei erupții nu înseamnă că senzația este imaginară și nici nu stabilește cauza acesteia.

Un studiu retrospectiv realizat de Robert și colaboratorii a analizat 197 de pacienți cu prurit cronic în absența unei boli cutanate.

Cercetătorii au identificat cauze sau mecanisme:

  • psihogene;
  • neuropatice;
  • endocrine;
  • hematologice;
  • medicamentoase;
  • necunoscute.

La unii pacienți au fost identificate mai multe mecanisme concomitente, iar la o parte dintre ei cauza a rămas neidentificată.

Studiul a fost realizat într-un singur centru, pe pacienți spitalizați pentru investigarea pruritului, iar autorii semnalează inclusiv posibilitatea unei distorsiuni de selecție.

Procentele obținute nu pot fi extrapolate automat populației generale.

Cercetarea rămâne însă relevantă pentru două idei:

  • mâncărimea fără leziuni cutanate poate avea cauze foarte diferite;
  • ea nu poate fi atribuită unui factor psihologic doar pentru că pielea arată normal.

Există însă și situații în care investigația completă nu reușește să identifice o cauză.

Rolul anticipării și al condiționării

Cercetările experimentale arată, în plus, că intensitatea mâncărimii poate fi influențată de așteptare, sugestie și condiționare.

Atunci când o senzație este asociată în mod repetat cu un anumit context, anticiparea acelui context poate contribui la reapariția sau la intensificarea ei.

Aceasta este o posibilitate generală descrisă de cercetare, nu dovada mecanismului care a produs manifestarea prietenei mele.

Două întrebări

Am continuat conversația:

– De când vii aici? Mai exact, când au început mâncărimile?

– De când am revenit la mare, acum zece ani, după o pauză de 12 ani. Nu înțeleg de ce mi se întâmplă, pentru că îmi place foarte mult aici și, în rest, mă simt foarte bine. Iar înainte de pauza aceea de 12 ani nu aveam problema asta când mergeam la mare.

La prima vedere, pauza părea doar un detaliu cronologic. A urmat însă a doua întrebare:

– Dar de ce ai făcut o pauză de 12 ani, dacă îți place atât de mult la mare?

– Pentru că nu a ținut de mine.

Nu fusese alegerea ei. Circumstanțele o împiedicaseră să meargă la mare timp de 12 ani, perioadă în care îi fusese foarte dor de acel loc.

Am întrebat-o apoi cum ar interpreta această succesiune prin perspectiva legilor biologice. Răspunsul ei a venit imediat:

– Ah… după rezolvarea unui conflict de separare. În cazul meu, separarea de mare și de plajă. Cum de nu m-am gândit la asta?

Ce spun legile biologice

În modelul formulat de Ryke Geerd Hamer, modificările epidermei sunt asociate cu experiențe de separare sau de pierdere a contactului, iar mâncărimea este plasată, de regulă, în etapa care urmează rezolvării situației percepute ca separare.

În acest cadru se folosește și conceptul de „șină”: un element asociat contextului inițial ar putea reactiva ulterior răspunsul atunci când este reîntâlnit sau anticipat.

Privit prin această grilă, cazul ar putea fi citit ca o reactivare anuală a asocierii dintre revenirea la mare și separarea trăită în cei 12 ani.

O grilă care produce întrebări

Este important de spus ce fel de instrument folosesc aici.

Legile biologice funcționează, în munca mea, ca o grilă care organizează informații și, mai ales, care produce întrebări.

O folosesc pentru că, de multe ori, generează exact întrebarea pe care încă nu a formulat-o nimeni. Și, implicit, răspunsul care încă nu a fost formulat.

Este o metodă asemănătoare celei folosite de un detectiv.

Asta nu înseamnă că am de fiecare dată certitudinea că ajung la răspunsul corect. În această cercetare / căutare este implicată individualitatea fiecăruia dintre noi.

În cazul de față, întrebarea era:

„De ce nu ai mai fost la mare timp de 12 ani?”

Ce s-a întâmplat după conversație

După prânz, prietena mea a mers să se odihnească.

Când s-a întors, mi-a spus că, la un moment dat, și-a dat seama că nu se mai scărpina.

Mâncărimea nu a fost declarată dispărută în secunda în care am pus întrebarea. Observația a apărut în orele care au urmat conversației.

După aproximativ trei zile am întrebat-o din nou cum se simte.

Mi-a spus că mai avusese pentru scurt timp o senzație foarte ușoară, după care mâncărimea a dispărut complet.

Eu am plecat din Zakynthos după nouă zile, ea a mai rămas.

La două săptămâni după conversație, fiind încă acolo și continuând să fie expusă aceluiași mediu, mi-a scris:

„Să știi că a dispărut scărpinatul.”

Ce putem concluziona

Putem consemna ceea ce s-a întâmplat:

O manifestare repetată anual timp de aproximativ zece ani s-a redus și apoi a dispărut după o conversație în care a fost identificată o asociere personală pe care prietena mea nu o luase anterior în considerare.

Nu putem demonstra, dintr-un singur caz, că întrebările au produs dispariția mâncărimii.

Remiterea putea fi spontană sau influențată de factori pe care nu îi cunoaștem.

Nu putem stabili nici retrospectiv care ar fi fost diagnosticul medical, în absența unei evaluări.

Rămâne însă o observație care merită privită atent.

Prietena mea a continuat să stea mai mult de două săptămâni în același loc. A rămas expusă la soare, apă de mare, sare și la ceilalți factori locali. Cu toate acestea, manifestarea nu a mai reapărut.

Ce se va întâmpla la următoarea revenire în Zakynthos va adăuga o informație utilă acestei observații.

Poate lipsea o singură întrebare

Uneori avem nevoie de analize, investigații și răspunsuri complexe.

Alteori merită să cercetăm și istoria contextului în care a apărut manifestarea. Desigur, o întrebare nu înlocuiește evaluarea medicală atunci când aceasta este necesară.

Poate că, uneori, din întreaga poveste lipsește o singură întrebare.

Notă: acest articol are scop educativ și nu înlocuiește consultul medical.

Ce faci cu o manifestare care persistă e alegerea ta.

Dacă alegi să mergi la medic, între apariția simptomului și consultație trece de obicei ceva timp – iar acel timp poate fi petrecut în două feluri:

  • construind scenarii (stresul agravează multe afecțiuni cutanate) sau
  • explorând calm ce s-a întâmplat înainte de apariție.

A doua variantă nu înlocuiește evaluarea medicală, dar te ajută să ajungi acolo lucid, nu speriat.

Povestea este publicată cu acordul persoanei implicate, fără date de identificare.

Cadrul din care vin întrebările acestea îl predau într-un curs de bază, structurat în cinci module. Următoarea serie începe pe 18 august. Detalii și înscrieri

Bibliografie

  1. Weisshaar E. et al. European Guideline on Chronic Pruritus. 2025. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC12529596/
  2. Robert M., Misery L., Brenaut E. Chronic Pruritus in the Absence of Skin Disease: A Retrospective Study of 197 French Inpatients. Acta Dermato-Venereologica. 2020;100(16). https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9234999/
  3. Thomaidou M.A. et al. Learned Nocebo Effects on Cutaneous Sensations of Pain and Itch: A Systematic Review and Meta-analysis of Experimental Studies. 2023. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10171297/