S-a stricat borșul…
În vremea când încă mă perindam prin țară pentru a ține ateliere îmi făcea mare plăcere să mă întâlnesc cu oamenii la care țin și să profit de faptul că sunt în orașul lor.
Pe atunci știam un lucru despre crizele biliare – reprezintă criza de vindecare a unui conflict de ciudă, ranchiună în legătură cu mâncarea (la propriu sau la figurat) sau ceva / cineva gras.
Ca în basmele noastre românești. Că doar toți care am citit povești știm că baba a murit pentru că a crăpat fierea în ea de ciudă.
Și din propria experiență. Oamenii pe care îi știam suferinzi de fiere (vezică biliară) se încadrau în profilul ranchiunosului.
Tot timpul cu privirea peste gard, să vadă ce mai face capra vecinului.
Tot timpul verzi de invidie atunci când capra vecinului face bine sau, cel puțin, mai bine decât a lor.
Deci era clar pentru mine. Invidioșii sunt expuși la crize biliare.
Toată această teorie mi-a fost dată peste cap, în sensul bun, pentru că am mai descoperit o nuanță a conflictelor din spatele tulburărilor de sănătate.
Așa… să revin la vizitele mele pe la prieteni. Eram în vizită la niște prieteni, iar ea mă întreabă, un pic zeflemitor:
– Ia spune-mi tu mie, care e conflictul la criza biliară?
Cred că m-am uitat un pic chiorâș, mă gândeam că își râde de mine. I-am răspuns:
– Da’ de ce întrebi? Pentru cine? Cine a avut criză biliară?
– Eu, mi-a răspuns ea.
Ei, în momentul ăla am fost sigură că își bate joc de mine.
Este una dintre puținele persoane pentru care pot garanta că nu au timp să fie invidioase sau să le fie ciudă pe cineva. Ea e întotdeauna concentrată pe binele familiei ei, pe ce are ea de făcut.
Cu toate astea am încercat să aflu, întrebând-o ce a făcut în ziua de dinainte de criză.
Nu am descoperit nimic. Fusese ajunul Crăciunului și a stat acasă, nu s-a întâlnit cu nimeni, nu a primit nici o veste… doar a stat acasă și a făcut mâncare.
Până la urmă subiectul conflictului a căzut și ne-am îndreptat cu toții atenția spre alte probleme și subiecte.
S-a făcut ora cinei, ne-am așezat la masă și am început să mâncăm. La care eu îmi întreb gazda:
– Când mai faci un borș de găină de ăla bun?
– Niciodată, mă auzi, niciodată.
Na, am dat cu bota-n baltă.
– De ce nu mai faci niciodată borș de găină?
– Stai să îți zic. Ultima oară când am făcut – înainte de Crăciun – am făcut borșul pe aragaz iar în cuptor am făcut sarmalele. A ieșit foarte bun borșul, bărbatu-mio a mâncat, eu nu. L-am lăsat pe aragaz și sarmalele încă fierbeau în cuptor la foc mic. Și acolo am uitat borșul. Pe aragaz. A doua zi era stricat. Tu nu îți dai seama ce ciudă mi-a fost! Cât am lucrat eu pe borșul ăla!!! O zi întreagă!
Hopa!
Ia stai!
– Când ai pățit-o cu borșul?
– De Crăciun…
– Înainte să ajungi la spital cu criza biliară?
– …
– Și te-ai supărat foarte tare că s-a stricat borșul.
– Da.
– Pe cine te-ai supărat? Pe borș?
– Nu știu. Îmi era ciudă de toată munca aia pe care am făcut-o. Îmi era ciudă de îmi venea să mor.
Deci nu trebuie să fii invidios, să te înverzești de ciudă, să ții ranchiună pe alte persoane.
Este de ajuns să îți fie ciudă pe tine pentru ca organismul tău să reacționeze. Sau să îți fie ciudă pe situație. Iar întâmplarea ei implica și mâncare, la propriu, pentru că era vorba despre mâncare.
Asta am învățat atunci.
Și am mai învățat că acest lucru este valabil pentru toate conflictele. Indiferent în legătură cu cine sau cu ce avem emoția, rezolvarea stresului se va manifesta în corpul nostru.
Dacă vrei să afli mai multe despre cauzele emoționale ale bolilor, poți citi cartea Biologia emoțiilor. Atlasul organelor.
Dacă vrei să aprofundezi aceste informații, te poți înscrie la cursul de bază „Cele cinci legi biologice”. Mai multe detalii aici.