Acum zece ani îmi doream foarte tare să am răspunsul la astfel de întrebări. Acum nouă ani am început să îl descopăr. Iar acum am un răspuns mulțumitor, dar nu foarte ușor de redat în cuvinte puține. Mă voi strădui însă prin acest articol să îl impărtășesc cu voi.
Am ales tema acum deoarece, într-o astfel de perioadă, multora le va prinde bine să înțeleagă mai în profunzime mecanismele din spatele bolii.
Cum apare boala?
Boala apare ca o modificare a funcției sau a structurii a unui organ. Pe un fond de stres. Unii ar spune că pe fond ereditar. Alții că din cauza alimentației. Eu am învățat că este pe un fond de stres. Apoi, acest lucru mi s-a confirmat în decursul anilor, pe măsură ce am lucrat cu oamenii și prin observația celor din familie.
Însă nu orice fel de stres îmbolnăvește. Nu. Ci un stres major, care îi afectează persoanei întreaga existență. Ceva care, pentru acea persoană, este extrem de important, chiar dacă pentru cei din jurul ei nu este important absolut deloc.
De ce apare boala pe un fond de stres?
Pentru că fiecare dintre noi are ca scop primar supraviețuirea, iar aceasta ne poate fi pusă în pericol în nenumărate feluri. De exemplu, pierderea locului de muncă poate să însemne mai multe lucruri, diferite de la caz la caz.
Pentru cineva poate reprezenta lipsa siguranței. Pentru altcineva poate însemna lipsa mijloacelor de trai, ca de exemplu hrana. Pentru un altul poate însemna piederea locului în societate (de multe ori depinde și ce fel de slujbă ai avut, nu?). Iar pentru o cu totul altă persoană poate să reprezinte o oportunitate, o posibilitate de a evolua, de a merge mai departe.
Și toate astea pentru că suntem diferiți, avem experiențe diferite și percepții diferite, stil de viață diferit etc. Acum te întreb: dintre exemplele de mai sus, care crezi că este cel care va fi cel mai puțin susceptibil de a se îmbolnăvi?
Atunci când apare stresul acela major, acel eveniment care întoarce lumea cu susul în jos, acolo, undeva, în străfundurile minții noastre, se formează gândul că viața ne este în pericol.
Iar atunci când suntem în pericol, corpul nostru percepe situația ca și cum ar trebui să supraviețuiască într-un mediu ostil. Și cum poate cineva supraviețui într-un mediu ostil? Prin adaptare. Prin modificarea tiparelor de funcționare, astfel încât să poată rezista până când totul se întoarce la normal.
Hai să vedem, cum adică? Spre exemplu, de ce ar avea o persoană gastrită? Nu de alta, dar, la prima vedere, nu are nicio noimă să fii bolnav.
Hai să o luăm logic.
Ce înseamnă gastrită? Mai mult suc gastric în stomac.
Și la ce folosește acidul din stomac? La digerarea hranei.
De ce ar avea cineva mai mult acid gastric? Pentru că hrana pe care a înghițit-o este greu de digerat? Pentru că implică un efort mai mare din partea organismului? Dar e necesar oare ca hrana să fie indigestă? Oare o situație indigestă, greu de suportat, nu este la fel interpretată de corp?
În fapt, orice situație care ne pune supraviețuirea în pericol va avea ca rezultat modificări la nivelul organelor. Și nu contează că supraviețuirea este amenințată la propriu sau la figurat. Corpul nu face diferența. El se modifică, se adaptează, pentru a ne ține în viață.
Uite, un alt exemplu.
Dacă cineva nu se simte în siguranță sau se simte „ca peștele pe uscat” (am observat cât de multe lucruri exprimă anumite zicale și expresii), corpul persoanei se va modifica în așa fel încât să rețină orice strop de apă cu care vine în contact.
Care organ “se ocupă” de apă? Sistemul excretor. Rinichii.
Rezultatul? Persoana va reține lichidul în organism prin modificarea funcției de la nivelul rinichilor. Pe perioade lungi de timp aceste modificări pot fi fatale, întrucât se poate ajunge la insuficiență renală.
Și încă două exemple.
Dacă o persoană este furioasă, invidioasă, ranchiunoasă (ca baba din poveste, căreia „i-a plesnit fierea în ea de ciudă”) va fi afectată funcția exocrină a ficatului – vezica biliară (fierea) intrând în reacție la un moment dat. Deoarece lichidul biliar este cel care ajută persoana să digere lucrurile indigeste, uleioase, grase. Iar ranchiuna se pare că este interpretată astfel de corpul nostru: ca fiind ceva gras și uleios, care ne poate împiedica, ceva care ne poate pune supraviețuirea în pericol.
Fricoșii – cei cărora le este frică de moarte, de atacurile din exterior, de sufocare – vor prezenta modificări la nivelul plămânilor. Plămânii își schimbă structura sau funcția pentru a-i ajuta să supraviețuiască, să își obțină mai ușor aerul necesar vieții.
Iar lista poate continua…
Și totuși, sunt câteva lucruri care cred că te nedumeresc, așa-i? De exemplu, dacă toate acestea sunt făcute pentru a supraviețui, de ce boala duce în multe cazuri exact la opusul supraviețuirii? De ce mor oamenii când se îmbolnăvesc?
Întrebarea asta a apărut la multe dintre atelierele pe care le-am susținut (mai multe informații despre cursurile mele găsești aici) până acum, iar răspunsul este următorul:
Pentru că organismul nostru este echipat să facă față oricărei provocări, dar pe perioade de timp relativ scurte.
Imaginează-ți că te-ai pierdut în deșert. Cât timp poți supraviețui, fără apă și hrană? Fără apă, circa trei zile. Fără hrană și câteva săptămâni. În nici un caz luni sau ani. Chiar dacă organismul se adaptează, o face pentru perioade de timp „decente”, adică îți prelungește termenul în care să-ți poți găsi drumul spre casă sau să dai din întâmplare peste o oază.
Când apare boala?
Boala apare atunci când ne împingem organismul în extreme, atunci când stăm în acea situație pe care el o percepe ca fiind periculoasă perioade îndelungate (luni sau ani). Mecanismele sale de adaptare vor duce la epuizare.
“Dacă ți-ai pus mâncare în desagă pentru trei zile, nu te aștepta să îți ajungă un an.” 🙂
Și da, nu boala în sine duce la moarte, ci epuizarea. Și frica. Resursele au fost consumate cu mult înainte de a ajunge la oază.
Așadar, ce poți face pentru a nu te îmbolnăvi?
Voi vorbi despre asta într-un articol viitor…
Ah, da, răspunsul la întrebarea pe care ți-am adresat-o la începutul articolului, deși sunt sigură ca l-ai ghicit: cel mai probabil, va rămâne sănătos cel pentru care pierderea slujbei este o altă oportunitate.