Kilograme sus – jos
De-a lungul timpului trecem prin provocări de toate felurile. Prin perioade de introspecție. Prin perioade în care simțim că avem răspunsuri la toate întrebările, după care parcă nimic nu mai are niciun sens, nicio explicație logică.
Am trecut și voi mai trece și eu prin astfel de perioade, pentru că viața ne pune adesea în situații inedite, ca și cum ar vrea să ne testeze.
Sau – dacă vreți – noi înșine vrem să ne testăm:
„Oare chiar așa o fi?”
„De data asta, cum o descurc?”
„Care o fi soluția?”
Am început așa, pentru că vreau să povestesc despre un subiect sensibil, de care m-am lovit și eu în trecut: kilogramele în plus și metodele de a le elimina, dacă se poate cât mai repede.
Toată tinerețea am fost subțirică (și cu un hipertiroidism moderat), cu o talie de viespe și o poftă de mâncare de lup flămând. Aș fi putut mânca orice, la orice oră, în orice cantitate.
Eram foarte relaxată, fără nicio umbră de îndoială că așa voi rămâne până la adânci bătrâneți.
Mă deranja doar că, deși slabă, aveam celulită pe coapse, dar… nu le poți avea pe toate, îmi spuneam atunci.
Mă uitam la părinții și bunicii mei, toți subțirei, și nici prin cap nu-mi trecea că eu aș putea fi altfel.
Am născut primul copil și mi-am revenit repede după naștere, ajungând la greutatea de dinainte fără să țin regim sau să fac vreun efort special.
Dar după a doua sarcină, lucrurile s-au schimbat.
Aveam foarte multe kilograme în plus și zici că erau lipite de mine. Nu voiau să mai plece…
Mi-am spus că ori oi fi avut o stră-străbunică mai plinuță, ori sunt eu anomalia genetică a familiei.
Nu aș fi crezut niciodată că, dacă îmi controlez dieta, nu voi scăpa de kilogramele în plus.
Niciodată nu am crezut expresia „Mă îngraș cu aer”, și parțial am avut dreptate: de îngrășat nu te îngrași dacă nu mănânci — dar nici nu slăbești neapărat.
Unii poate că reușesc, dar cei mai mulți nu.
Deci da, sau deci nu: dieta mea nu a mers.
Am schimbat-o — credeam că nu e „aia bună” (pe vremea aceea nu existau atâtea programe care să te învețe despre metabolism și tipuri de metabolism) — și am schimbat-o degeaba.
Am urmat sfatul unei prietene și am început să mă torturez și cu masajul anticelulitic.
Mai mult, aveam abonament la bazinul olimpic din oraș, unde mă duceam de trei-patru ori pe săptămână.
Câte kilograme credeți că am dat jos într-un an?
Două amărâte de kilograme din cele peste 20 pe care le aveam în plus…
(după principiul că „înotul nu ajută la slăbit – vezi balena…”)
M-am distrat cu asta vreo trei ani, după care am devenit ipohondră: mă dureau toate, nu în același timp (că nu e distractiv așa), ci pe rând, ca să mă țină ocupată și să nu mă mai gândesc la kilogramele în plus.
Apoi am fost la cursul de Noua Medicină Germanică, care mi-a schimbat viața.
Am început să mă înțeleg și să accept că, nah… oi fi avut niște conflicte biologice și asta e.
Atâta îs. Și să fiu recunoscătoare că sunt sănătoasă.
Așa că am luat la puricat dulapul cu hainele de „slăbănoagă” (le păstrasem pe toate, așteptând să revin la greutatea de dinainte de a doua sarcină) și le-am dat/donat/aruncat… nici nu mai știu, a trecut mult timp de atunci.
La câteva săptămâni după ce am făcut asta, am observat că hainele pe care le aveam începeau să îmi fie largi…
Am început să dau jos kilogramele în plus.
În momentul în care am renunțat să îmi chinui corpul pentru că nu îmi plăcea cum arătam și am început să îl accept așa cum este, kilogramele au început să dispară.
📌 Prima lecție învățată:
Până când nu îți accepți corpul / nu te accepți pe tine așa cum ești, nu va apărea o schimbare reală.
Orice transformare durabilă trebuie să înceapă din interior.
Au mai urmat perioade în care metabolismul meu o lua razna, și vi le voi povesti și pe acelea, pentru că fiecare dintre ele a venit cu propriile sale conștientizări.
Până atunci, vă doresc să vă bucurați de ceea ce mâncați, fără să vă simțiți vinovați!
Sănătatea începe din mintea noastră.